Darul Cincizecimii

De când ai zis „Lumină să se facă!”
și-n jurul meu lumină s-a făcut,
cunosc întâia zi dintr-o viaţă
și-ntâiul pas pe drumul început.

Cunosc de-atunci iubirea Ta cerească,
cunosc noianul Tău de îndurări,
purtarea Ta de grijă părintească
și harul ce-l primesc din patru zări.

Cunosc cum ai lăsat aici în lume
pe Fiul Tău să moară-n locul meu…
Cum… viu din morţi, chematu-m-a pe nume
și cum de-atunci eu sunt copilul Tău.

Ca unui fiu, arvuna moştenirii,
Părinte bun, mi-ai dat-o pe pământ…
Tu, minunata Ta făgăduinţă,
pecetluit-o-ai cu Duhul Sfânt.

În Duhul Tău eu am călăuzire
și foc nestins pe vatra de altar,
Izvor de mângâiere şi putere
și apa vie ce mi-o dai în dar.

Prin Duhul Sfânt fac explorarea sfântă
a ţărmului ceresc făgăduit,
sunt fericit şi inima mea cântă
de dragostea cu care m-ai iubit.

Aş vrea să-Ţi mulţumesc, iubit Părinte,
de Darul Cincizecimilor, nespus!
De toate revărsările preasfinte
ce se-mplinesc de-atuncea în Isus.

Îţi simt mireasma sărbătorii
și focul viu în flăcări pe altar;
mă plec aşa ca dimineaţa zorii
ʼnaintea soarelui ce vine iar.

Mă plec să-Ţi mulţumesc din suflet, Doamne,
căci dup-aproape două mii de ani
trăiesc şi eu fiorul Cincizecimii…
Precum ai zis – nu ne-ai lăsat orfani!

„Căci promisiunea aceasta este pentru voi, pentru
copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe
acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul,
Dumnezeul nostru”. Faptele apostolilor 2.30

poezie de Emil Bulgăr

Când Duhul Sfânt din cer S-a coborât

Când Duhul Sfânt din cer S-a coborât
avuta-n lume-un larg ecou,
aprinsa-n inimi focul mult dorit
și multe vieți născu din nou.
Și cei dintâi creștini s-au răspândit
prin lume viu mărturisind,
deși prigoane multe-au suferit
pe Crist’ vestiră biruind.

Refren: Duhule vino, ceasul e greu,
cu mângâiere și slava lui Dumnezeu,
cobori și-acum cu puterea Ta,
vino și astăzi să-nvii Biserica.

Și-apoi prin veacurile ce-au trecut,
pământu-n beznă se-nveli,
dar cei aleși știut-au că cel drept
doar prin credință va trăi!
Noi vremea cea din urmă o trăim,
mereu cu-același foc Tu arzi,
mai mult ca oricând martori vrem să-Ți fim
să Te cunoască lumea azi.

Ziua Cincizecimii

E iarăşi sărbătoare în cetate,
E iarăşi forfotă-n Ierusalim,
Din patru zări aici sunt adunate
Să dea cinstire Legii, gloate, gloate,
E ca un furnicar oraşul plin.

Căci Dumnezeu urmează să-mplinească
Un plan vestit de veacuri prin Ioel
Şi vrea ca mii de martori să privească
Şi mai pe urmă să mărturisească
Ce minunat e când lucrează El.

Aici stau ucenicii cu durere
În urma despărţirii de Isus,
Lipsiţi de îndrăzneală, de putere,
Dar aşteptând promisa mângâiere
Prin Duh mângâietor, venind de Sus.

Speranţa-i ţine-acuma împreună
Şi-ncrezători aşteaptă Sfântul Duh,
Când deodată, deşi-i vreme bună,
Un sunet ca de vânt, ca de furtună,
Porneşte fără veste din văzduh

Şi, împărţite peste fiecare,
Din cer venind, coboară limbi de foc;
Aceasta-i aşteptata revărsare,
E ploaia-nviorării pe ogoare,
Vestită din vechime prin prooroc.

Uimind apoi mulţimile-adunate
Au început în limbi a le vorbi,
În limbi de ei încă neînvăţate,
În limbi care prin Duhul le-au fost date
Şi-o vie îndrăzneală-i însoţi.

Iar Petru-ncepe atuncea să vorbească
Cuprins de focul viu, cuprins de zel,
De îndrăzneală-n Duh, nepământească,
Şi oamenilor să mărturisească
De jertfa Crucii şi de Sfântul Miel.

Trei mii au fost cei ce-au răspuns chemării
În urma îndrăzneţului cuvânt.
Ei au primit pecetea îndurării
Şi-mbrăţişarea binecuvântării
Din partea Celui veşnic sfânt, sfânt, sfânt.
___________***
Când n-avem îndrăzneală la mulţime,
Nici foc în noi să Te mărturisim,
Mai dă-ne, Doamne, câte-o Cincizecime
Şi lasă peste noi flăcări divine,
Ca-n Duhul Tău Cel Sfânt să clocotim.

Mai toarnă, Doamne, foc în adunare,
Redeşteptării sfinte să-i dăm glas,
Simţind în noi a cerului chemare
În Duh să Îţi aducem închinare,
Înaintând spre ceruri pas cu pas.

Mai lasă vâjâitul să răsune
Şi casa zgudui-o din temelii
Ca veşnic treji, veghind în rugăciune,
Atunci când trâmbiţa o să răsune
Noi să fim gata pentru veşnicii.

de Simion Felix Marțian

Duh de viață nouă, să cobori

Duh de viață nouă, să cobori
focul sfânt, eu Te rog cu dor!
Și o viață sfântă Tu-mi vei da,
azi și pururea.

Refren: Prin puterea Ta eu biruiesc,
clipe fericite eu trăiesc,
pe Cristos mi-L amintești mereu
să-L port în pieptul meu;
roada Ta bogată, pururea,
umple viața mea.

Pentru suflet ești Mângâietor,
pentru viață Îndrumător;
inima și gura-nflăcărezi
să mărturisesc.

Să Te am pe Tine-n viața mea,
să fiu plin de prezența Ta;
să ascult mereu de vocea Ta,
este ruga mea.

Viața nouă și cu roada sa,
zi de zi e lucrarea Ta;
proslăvești pe Domnul, Jertfa Sa,
în inima mea.

Cincizecime

Spre locu-I din ceruri plecase Isus,
Și ei, ucenicii,-n furtună
Simțeau că-i prea rece odaia de sus,
Și singuri sunt chiar și-mpreună.

Prin Duhul promis mai dădeau vieții sens
Tivind cu-ntrebările visul,
Ce dau pâlpâire misterului dens:
El cine-i? Și cum e Promisul?

Și cine-ar putea să Îi țină Lui loc,
Când Domnul străbate văzduhul?
Iar cerul răspuns-a cu limbi ca de foc:
Acesta-i Divinul, e Duhul!

Duh Sfânt ce-a încins mii de inimi atunci
Turnându-Și din ceruri fluidul,
Iar ei, pietre vii șlefuite-n porunci,
Bisericii pusu-i-au zidul.

Și-n curgerea ei zbuciumată prin ani
Spre zborul final și nemoarte,
Crescut-a în ciuda atâtor dușmani,
De noi Cincizecimi având parte.

Putere din cer? Da, putere din cer
E Duhul din Sfânta Treime,
Turnând în etern ce părea efemer,
Bisericii dând Cincizecime.

Spre locu-I din ceruri plecat-a Isus
Tăind ca un fulger văzduhul,
Dar astăzi e cald și-n odaia de sus
Și-n inimi e cald, căci e Duhul!

de Simion Felix Marțian

Cât de drag ne este Isus

Cât de drag ne este Isus
care la cer S-a-nălțat
și la Tatăl sus în ceruri
pentru noi El S-a rugat.
Poate cineva a spune
câta pierdere-am avea
când spre El nu ne-om întoarce
și rugând L-am căuta?

Când vrajmașul ne apasă
și-n necazuri ne aflăm,
către El, ce nu ne lasă,
rugăciune să-ndreptăm,
căci atunci a Lui iubire
va fi pururea cu noi,
El ne-ascultă rugăciunea
și ne scapă din nevoi.

Când avem noi gânduri rele
doar la El să alergăm,
Isus ajutor ne-ntinde
către El dacă strigăm.
Părăsiți fiind de prieteni
și cu sufletu-ntristat,
doar Isus atunci ne este
ajutorul căutat.

Locul meu – poezie de Înălțarea Domnului

„Eu mă duc să vă pregătesc un loc (…) ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” – Ioan 14:2-3

Tu m-ai iubit încă de la-nceput,
De când zideai, rostind imperative,
O lume din nimic, din nevăzut,
Iar pentru mine, cel creat din lut,
Edenul numai din superlative.

Da, pentru mine modelai splendori
Într-o nemăsurată bogăţie
De zumzete, arome şi culori,
Dar cea mai preţioasă-ntre comori
Era neprihănita-Ţi părtăşie.

Mi-ai dat Edenul, locul minunat
Ţesut din dragoste doar pentru mine;
Ah, cum am putut fi aşa ingrat
Păşind, prin răzvrătire, în păcat
Şi despărţindu-mă de Cer, de Tine!

În bezna-n care-apoi m-am adâncit
M-am contopit prin trudă cu ţărâna
Din care eu eram alcătuit,
Udând-o cu sudoarea, istovit,
Şi lacrimile ce umpleau fântâna.

Tu m-ai iubit, însă, neîncetat
Şi mi-ai propus o nouă întâlnire
Aici, pe-un deal spre care-am alergat
Cu toată vina mea împovărat,
Să fiu iertat privind… la răstignire.

Te-ai dus apoi, al Golgotei Erou,
Şi poate m-ar fi doborât furtuna
Dacă n-ai fi promis, ca un cadou,
Că mergi să-mi pregăteşti un loc, din nou
Să fiu cu Tine pentru totdeauna.

Să fiu cu Tine iar, ca la-nceput?
O, Doamne, zbor cu dor aprins în mine
Către splendori cum omul n-a văzut
Şi mintea lui încă n-a conceput.
Mi-e dor, Doamne, mi-e dor! Mi-e dor de Tine!

de Simion Felix Marțian

Nesilita clipă

„Iubire… ca să poți găsi iubire
Tu ai dat tot și n-ai cerut nimica,
Tu n-ai dorit să naști în inimi frica,
ci nesilita clipă de-ndrăgire.

Iubire… ca să poți găsi iubire
Tu ne-ai salvat prin Jertfa Ta întreagă,
ca nu în lanț, ci liber să Te-aleagă
oricine vrea, în dulce dăruire.”

din Inelul – poezie de Costache Ioanid