Locul meu – poezie de Înălțarea Domnului

„Eu mă duc să vă pregătesc un loc (…) ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” – Ioan 14:2-3

Tu m-ai iubit încă de la-nceput,
De când zideai, rostind imperative,
O lume din nimic, din nevăzut,
Iar pentru mine, cel creat din lut,
Edenul numai din superlative.

Da, pentru mine modelai splendori
Într-o nemăsurată bogăţie
De zumzete, arome şi culori,
Dar cea mai preţioasă-ntre comori
Era neprihănita-Ţi părtăşie.

Mi-ai dat Edenul, locul minunat
Ţesut din dragoste doar pentru mine;
Ah, cum am putut fi aşa ingrat
Păşind, prin răzvrătire, în păcat
Şi despărţindu-mă de Cer, de Tine!

În bezna-n care-apoi m-am adâncit
M-am contopit prin trudă cu ţărâna
Din care eu eram alcătuit,
Udând-o cu sudoarea, istovit,
Şi lacrimile ce umpleau fântâna.

Tu m-ai iubit, însă, neîncetat
Şi mi-ai propus o nouă întâlnire
Aici, pe-un deal spre care-am alergat
Cu toată vina mea împovărat,
Să fiu iertat privind… la răstignire.

Te-ai dus apoi, al Golgotei Erou,
Şi poate m-ar fi doborât furtuna
Dacă n-ai fi promis, ca un cadou,
Că mergi să-mi pregăteşti un loc, din nou
Să fiu cu Tine pentru totdeauna.

Să fiu cu Tine iar, ca la-nceput?
O, Doamne, zbor cu dor aprins în mine
Către splendori cum omul n-a văzut
Şi mintea lui încă n-a conceput.
Mi-e dor, Doamne, mi-e dor! Mi-e dor de Tine!

de Simion Felix Marțian